Încerc să mă destăinui,
Să-ți spun despre mine,
Să te mai întreb câte ceva.
Tu schimbi vorba mereu:
„Stai puțin! Să nu-ți uiți vorba!
Stai să-ți spun!”
Vorbe aruncate dintr-o mână într-alta
De un jongler priceput.
Baloane, panglici, ochi tăioși.
Încerc să mormăi ceva.
Cred că mi-am mușcat limba.
„Stai puțin! Să nu-ți uiți vorba!”
Vorbești tare.
Actor într-o piesă
Pe care o inventezi pe loc.
„Nu te supăra, dragă
Dar nu mai putem comunica!
Nu știu ce e cu tine în ultima vreme.
Nu mai scoți un cuvânt!
Nu ai și tu probleme, ca oricare?”
„Da dragă, dar să vezi,
Mă acoperi de valuri de vorbe.
Mă simt ca o plajă pustie
La marginea unei mări în furtună.
Nu mai pot prinde și eu o secundă să....”
„Stai puțin! Să nu-ți uiți vorba!
Stai să-ți spun!”

Dan David, Los Angeles, 10-12-2005.