poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1589 .



\"Tacerea infinitului\" tabloul 3
poezie [ ]
din Ciclul "Tacerea infinitului" [2002]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [blueseven00 ]

2008-04-25  |     | 



O cărare șerpuită care urcă înspre munte
Strălucește în lumina razelor calde, mărunte
Si străbate multa vreme insula misterioasă
Ajungând prea obosită într-o peșteră, acasă.

O priveliște strapunsă de o liniște curată
Dăinuia până la mare cu-a sa față luminată
De un soare singuratic ce se plimbă fără teamă
Si privește nestatornic la copac, și parcă-l cheamă.

Umbra sa misterioasă însă fuge de lumină
Astfel mărul care are pietre mari la rădăcină
Iși aruncă brațe scurte cu puține roade coapte
Care par să fie-atinse de-ntunericul din noapte.

Un mormânt săpat în grabă și înconjurat de pietre
Nu ascunde gânduri negre , nici măcar n-are secrete
Căci în inima-i murdară nimeni nu se odihnește
Dar bătrânul i se-nchină și așa păcătuiește.

Scuturând petale negre bântuie vântul și plânge
Ca și cum o ființă vie care nu mai are sânge
Singură s-a îngropat cu o mână visătoare
Intr-o groapă înțepată de o cruce sfidătoare.

Camera în care astfel bătrânul încet pășește
Pătrunde cu nerăbdare în a muntelui trup rece
Si se pierde-n întuneric căci departe-i de intrare
Dar în colțuri sunt aprinse câte două felinare.

Stalagmite de-ntuneric parcă iși vorbesc în șoapte
Dând impresia deodată că afară este noapte
Si așează pe-un perete lângă-un foc mărunt ce arde
Niște umbre de-ndoială tremurând în trupuri calde.

Intr-un colț uitat de soare atârnă o colivie
Ce se leagănă nostalgic ca o frunză dintr-o mie
Căci un porumbel sihastru fălfăie ușor și tace
Dar nu poate ca să zboare și să răspândească pace.

O bătrână cu ochi limpezi și cu nasul alb ca varul
Aprindea o lumânare iar în fața ei, altarul,
Construit într-un perete , stăruia pe gânduri goale.
Iar bătrâna se așează și-i vorbește cu glas moale"

-Iar asculți de idealuri și de vise fără viață;
Astfel fugi de nemurire căci pleci dis-de-dimineață
Să vezi soarele cum vine cu-a sa față luminoasă
Ce nu poate să te vadă dar tu spui că e frumoasă.

Asta nu e prima dată când aștepți ca o minune
Să iți împlinească visul și să pleci din astă lume
Insă el nu te privește , ochii-i sunt pierduți în mare
Iară sufletul prin ceruri , e amestec de lumină.

E ca focul, e ca apa dar să știi că niciodată
N-o să ardă, n-o să curgă căci rămâne viața toată
Sus pe cer unde a fost, unde este și va fi
Locul său de unde astfel luminează zi de zi.

Versul tău e pentru mine un motiv de bucurie
Insă nu când spui că astfel, când mai scrii o poezie
Ai simți că ești stăpânul și că lumea asta mare
De la praf până la vânturi , o să-ți cadă la picioare.

Dacă o să ai răbdare o să poți deschide ochii
Si o să găsești lumina chiar și în mijlocul nopții
Dar din lumea noastră toată tu nu vezi decât scăparea
Căci ai inima de piatră și ai sufletul ca marea.

Dacă o să ai răbdare o să poți avea voință
Ca să poți deschide ochii să mai vezi c-a ta dorință
De a rândui natura într-o altă poezie
Se-mplinește și acasă chiar de scrii o veșnicie.

Eu am inima curată căci nu o să plec de-acasă
Ci voi aștepta în pace clipa cea misterioasă
Când deodată paradisul îmi va apărea în cale;
Dar tu vrei să pleci și astfel o să te înneci în mare…>

Dar bătrânul nu ascultă căci nu a-nvățat s-o facă
Insă a avut voința să nu creadă niciodată
Că bătrâna ii vorbește doar de teamă să nu plece
Sau să poată să-și dea seama dacă încă o iubește.

El se-apropie în grabă aruncându-și o privire
Caldă și nevinovată care nu-i stătea în fire
Si întinde mâna moale căci ea dă să se ridice
Dar se-așează lângă dânsa și încearcă să-i explice:

-Nimeni nu mă ințelege, deci tu nu mă înțelegi
Căci ești singura persoană care tot mai crede-n legi;
Ai crezut întreaga viață în porunci și-n Dumnezeu
Dar să știi că de fac asta o să pierd talentul meu.

Nu vreau să rămân în viață dependent de astă lume
E de-ajuns că suntem singuri și că n-avem nici un nume;
Nu mai vreau s-am ochii tulburi nici bătrân nu vreau să fiu
Vreau să plec cât mai departe și să scriu, să scriu , să scriu…

[...]



[...]


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!