Ai simțit vreodată
că vrei să-ți înfigi degetele adânc în carne
și să smulgi cu toată puterea,
până ce rămâi fără de simțuri?

Ai simțit vreodată că te lupți cu timpul,
că vrea să te înghită,
și tu…
vai, tu!... eși atât de neputincios în fața lui,
cu armele tale cu tot!
Þi-a părut că-i vezi zâmbetul ironic,
atunci când trece indiferent pe langa tine,
fără să știe cât doare?
în fond…
ce-i pasă lui de sentimentele tale?...

Oare-ai simțit vreodată
că aerul te sufocă
și cerul se strânge tot mai tare în jurul tău,
și te apasă din toate părțile,
iar tu nu vrei decât
să termine odată ce a început!...

Ai simțit, poate, că ești în cădere într-un gol imens
și tu te zbați degeaba...
să întorci timpul...
iar fiecare secundă nemiloasă care trece
se hrănește din seva rupturilor tale...

Ai simțit vreodată
că-n loc de lacrimi,
ai vrea să plângi cu sânge?
Că ai vrea sa îți aduni mâinile pe piept
și-ntr-o sforțare,
să-ți cauți inima,
s-o simți caldă, cum îți bate, în palme…

Și oare-ai simțit, cu toate astea,
că nu suferi îndeajuns?
Că vrei mai mult,
că vrei să te smulgi definitiv din rădăcină
și să sfărâmi bucată cu bucată
din tine,
până ce nu va mai rămâne
decât o urmă ștearsă
pe pământul jilav...

Și ai simțit vreodată
că tot ce simți e… în zadar...?

Nu... poate că n-ai simțit...