As vrea sa-mi smulg culcusul cald din piele,
sa ma ard in pamantul purificator,
sa-mi urlu glasul de copil
sa ma intorc la ce-am uitat sa fiu.

In limitele mele am tras cu linia alte limite.
Ma joc cu ele, sarind coarda printre idei,
imi dorm in gandurile cele mai uitate.
Noroc ca am ceasul desteptator langa urechea dreapta.

Ma cam jeneaza uneori ascutitul bisturiului
Dar nu pot decat sa impreunez timid palmele
Si sa trag aer in piept in intepaturi de tutun.
Sa-ncerc sa remodelez in ele acest chip nebun.

Ma trag durerile in mine, lipindu-mi os de os, piele de piele,
Ma orbesc treptat fixandu-mi amintiri demulte.
In timpan incepe sa-mi ticaie soptit un ritm recunoscut
Imi vorbeste si sufletului meu infirm parca o voce din trecut.

Sunt doar idei in tonalitati de copil
Bucatele dintr-o constructie antecedent daramata
Ai caror piloni se ascund in ridurile mainilor mele.
Curbura din spranceana e cea care mi-a amintit de ele.

Mi-am uitat o geana pe obrazul care s-a incalzit de rusine
In aducerea aminte a unei copilarii netraite,
In povestea unor talpi tocite de prea multe raspunsuri fara intrebari
In construirea unor puncte pe foaia unui desen in numere fara culori.

Imi refac pasii acum in spirale infinite vreau sa descopar
Sa imi refac oglinda unei priviri candva puternica acum abia schitata
In tremurul sacadat al inconstientului meu si al unui subconstient nenominal
Prin cercurile construite de curand nu fac decat sa ma ingrop in prea inevitabilul banal.
Al meu si doar atat