Iar spre SOARE...cu crengile de l-as atinge.
Sa ard cu toul,cu flori cu putrezite ramurele,
Sa plec de-acasa cand EA va da de se va stinge,
Sa plutesc,sa vestejesc ca de asa durere
Nici crengile nici radacina-mi nu vor mai sti
de apa,sunet si lumina,de viata sau placere.

...........................................

Amurg de toamna pustiita;padure-casa goala,
Ca toti:si fagii si stejarii si cedrii vor ramane
Doar eu,o tufa vestejita,voi privi inspre afara...
Nici frunzele...O idealuri!-Se cearta si-ncep sa se injure.
Raman cu parazitii-cipuerci otravitoare-
(De minte si de spirit)...-Salveaza-ma Cernunos!...
-Ducandu-mi crengile pe drumul alb spre Sosre.
De n-ar fi radacina si trunchiu-mi zgrunturos...
De mult n-am mai simtit lumina,
Culoarea galbena o vreau...
Parau de fiinte am vazut ce alergau in disperare,
Si pasari de o scurta vesnicie-n parul meu,crispate,se opreau,
Toate ademenite se-a griului chemare
Vreau sa vad copii jucandu-se,copii cu parul tot-balaie
O fata si-un baiat sa-auda a nea poveste,
Sa stie despre cordu,de frunze,flori,-pastaie;
Sa vada dincolo de Tot,s-asculte vuiete,esente si orchestre.