Tresar,
pe rând, mă sting,
și fiecare picătură
curge într-o altă direcție.
Acesta este felul meu de-a iubi,
o lupta deschisă
între continuu și niciodată…

O piesă de teatru,
un absurd,
în care,
fără să mă împart,
repet, neîntrerupt,
despărțirea de mine
îngrop prezentul -
absentul perfect,
în țărâna
de memorii închipuite…

Fără să mă împart
urmăresc atâtea sensuri,
la fel de străine între ele,
ca imaginea întoarsă
din oglindă -
Eu,
O mine,
o mie,
sau una dintre ele...
O împletitură ciudată de timpuri,
sunt,
suntem
un somn palid,
fără vise.

Din fragedă uitare
am hrănit neîntelesuri,
acesta este felul meu de-a simți,
o ironie sublimă
ce-mi pune clipa la încercare,
tocmai pe Aceea,
căreia nu-I voi putea,
nicicând, nicicum,
spune “Nu!”.