„and you who had the honor of her evening,
and by the honor had your own restored ?
say goodbye to alexandra leaving;
alexandra leaving with her lord.”


***
ar putea să se termine aici
bărbații aruncă pămîntul cleios peste acest nevolnic
bocete firave mai mult false
mai mult să nu se spună ca a fost neplîns
privirea ta printre oameni ca un obuz rătăcit
smulgi urzicile de pe marginea șanțului
fredonezi ca edith piaf
mon dieu mon dieu
eu tresar în somn și nu pot face nimic

mă întreb dacă ești bine aici umblu cu grijă să nu mă înghită
bălțile
atîtea mi-au rămas de făcut
nu am schimbat becul la baie s-a ars într-o zi
cînd din tine ieșeau aburi
nu am schimbat balamaua la geam
n-am izolat pereții deși tu-mi spuneai că nu se poate
ba se poate iubito apoi te mușcam de șolduri

***
cîteodată îmi doresc să nu se facă ziuă
ne grăbim toți spre stații de autobuz spre taxiuri
ne facem loc cu greu printre lumini
o țigancă mă oprește îmi smulge un smoc de păr
îmi spune că voi muri într-un mall
un copil mă oprește îmi arată ce-a desenat
o mașină o casă un soare
și niciun om

mă tăvălesc pe asfalt ca un animal în culcușul său putred

cîteodată îmi doresc să se facă ziuă
să am febră și să stau gol lîngă tine
să dormi cu gura deschisă și eu să-ți intru pe gură
să te posed ca unul care-a murit și ești singura lui legătură cu lumea
cînd te trezești desfaci o folie de vitamine
înghiți cu greu
apoi lovești canapeaua cu palma

ca atunci cînd ejaculam împreună

***
aici nu e decît un gol pe care umblu
ca un cristos hotărît pe ape
tu strigi mon dieu mon dieu
lovești canapeaua cu palma

orice gară e un loc bun de făcut cuiburi
bag două degete-n gît vomit curajul
mă strivesc oamenii ca pe o ceapă
trenul are întîrziere cea mai mare întîrziere din toată istoria
întîrziere de-o viață aș zice

ar putea să se termine aici
privirea mea ca un obuz rătăcit
în loc de haine pămînt cleios
de la răsărit la apus
o spumă dulce
ca între coapsele tale