povestea e veche, prieteni, de când ciripelul
se-ndrăgostise de-o cloambă nobilă,
cu aluniță pe mugurul din vârf,
tot căutând să înflorească
asemenea unui cancer timpuriu pe osia lumii.


dup-atâta dangaleală printre șoareci mahmuri,
biblioteca-i rămasă pustie,
doar la o poartă mai mereu încuiată
tropotesc din copite mesagerii întunericului.
vezi, g, bălăriile au crescut până la ușa prezentului,
de lângă o pălămidă ciufută se ițește
firoscosul bălăriilor de lux,
caută cheia sub preș, dar dă nas în nas cu motanul senilă
și-atunci se trezește din crițofrenie.


tot mahmuri, șoarecii ies din găurile pătrate,
chiar capetele lor iau aceeași formă.
un dilimache se-apropie de cașcaval,
e buit și dilit de ghearele lui senilă,
sfâșiat fără milă.


în urma lui, rămân atâtea
opere fundamentale neronțăite,
o marmizoandră care plânge până
hidratează cămașa de întuneric a adăpostului
unde s-a înmormântat spaima finală.


*
lângă o casă de mode,
pălămida crește tot mai înaltă.
undeva se ascunde izvorul.