de câte ori spun asta
ceva te sugrumă/ trenul pleacă
tu rămâi doar cu pachetul de hrană
mă absorb ca o pată pe o hârtie sugativă
într-un oraș orb/ semănați destul de bine
și ție uneori îți cad cărămizile
până nu mai vezi nimic
grinzile nu se curbează după bolta cuvintelor
rămâi fără piele/ îmi amintesc
cum mă cufundam în ea ca-ntr-o scorbură
și nu mă găseai decât seara
când îți ceream/ să mă învelești și cu celălalt braț
o închisoare fără prea multe zăbrele
uneori îți vedeam periferia inimii
băltind ca o tablă de șah
ești un peregrin cu labirinturi pe glezne
îți muți inima din loc în loc
ca și cum ai vărsa un pahar cu apă
nu te mai uiți înapoi
sunt o femeie frumoasă
de câte ori spun asta
ceva te sugrumă
în contact cu mine te voalezi