Mă-ndeamnă iarăși cugetul ce sare
și inima sleită-n cuib de fier,
cu blasfemia lor încântătoare,
la sacrificii care nu se cer;
și-mi toarnă clevetire în peniță
pe urmele adânci ce îmi răpun
pe loc fărâma de bunăvoință
de-a crede-n taine ce se descompun
în slove smulse din cenușa urii;
iar din temeiul aprig ce l-au strâns
rămân pe colț stigmatele arsurii
cu zbârcitura stavilei de plâns.
Nu-mi flutur peste îndoiala firii
stindardul răsturnat al amăgirii.