cum crește iarba printre cruci tot astfel eu...

1.
calul negru și deloc nărăvaș pe care l-am primit la 10 ani în dar de la tatăl meu
nu i-am dat un nume și nu l-am iubit niciodată voiam o bicicletă
am străbătut cu el în galop de vreo câteva ori câmpul de la marginea orașului
apoi l-am uitat
mi-am adus aminte de el când la 13 ani am căzut de pe bicicleta iuliei m.
și acum

2.
serile din adolescență când marta vecina mea cea matură și roșcată îmi povestea despre bărbați
despre cum gândesc ei despre cum funcționează mecanismele lor ciudate
despre cum trebuie să îi privești și să taci în prezența lor
o ascultam și creștea în mine mirarea
era fată bătrână scria poezii niciun bărbat nu o iubea
nu am înțeles-o niciodată
nici măcar acum

3.
o seară de prin '90 sau '91 când am luat trenul spre cluj dintr-un bucurești pe care îl iubeam
prietenii mei cascadorii plecaseră în lume departe
mi-am spus atunci că nu am să ies niciodată din țară
seara în care am părăsit bucureștiul a fost la fel de ciudată
ca toate serile în care m-am reîntors mai apoi în românia
din paris edirne budapesta chișinău roma și câte alte și alte orașe îndepărtate
pe care nu le voiam și la care am renunțat fericită
de fiecare dată spunând că e ultima întoarcere ultimul drum
ultima călătorie
la fel îmi spun și acum pregătindu-mă să plec la toamnă în haiti

4.
visul din copilărie
un bătrân cu plete și haină albă pe umeri
stând pe o piatră strălucitoare în mijlocul unui drum plin de praf
ce faci tu aici l-am întrebat ce faci tu aici
el s-a ridicat și mi-a spus drumul este semnul tău dinspre naștere nu îl ocoli
și nu l-am ocolit

5.
a treia nuntă a mea când fără de veste m-am ridicat din mijlocul nuntașilor
am ieșit afară și nu m-am mai întors
țin minte că era o noapte cu lună plină
undeva departe peste munți se aprindeau focuri la marginea pădurilor

6.
ziua de astăzi când scriu despre mine de parcă nu aș fi existat niciodată