poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1183 .



Odă omului gândire
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [costelo ]

2008-03-23  |     | 



Odă omului gândire


E limpede, că omul, din fragedă ivire,
S-a ridicat în slavă prin propria-i gândire.
Și când văzut-a-și viața și hrana lui cea searbă,
A prins a pune focul în slujba lui să ardă.

Amarnicele vremuri au fost de-atunci în stare,
În țarina gândirii să-i dea mereu lăstare.
Iar vrăjmășia fricii, i-a dat spre rezolvare,
Enigmele terrestre și cele abisale.

Cu fiarele pădurii ce lângă el au fost,
Și-a împărțit izbânda și strâmtul adăpost.
Ori, a lovit cu piatra când s-a împotrivit
Acelora din codru, ce l-au dezamăgit.

Pe când privi săgeata înaltă, către cer,
Ajunse fără știre în Epoca de Fier.
De-aici, vâsli o luntre, trecuse o chindie,
Să-l prindă răsăritul și tihna în câmpie.

L-au prigonit și gerul și arșițele multe,
Și spaima furibundă a dogmelor oculte.
Iar brațele puterii i-au rostuit cetate,
Să stăvilească foamea și lipsa de dreptate.

Punând lumina lunii ca rima la un viers,
Celestelor pagode pierdute-n univers,
Din foșnete de frunze și murmur de izvoare,
Și-a zugrăvit spre suflet, de muze o cărare.

Și când avu răgazul, istoria și-a scris,
Pe pietre și papirus ori pe mărgean de vis.
Și-au apărut poeții în ritm de poezii;
Artiștii fără număr cu mii de fantezii;

Și oamenii cu cifre - izbânzile gândirii,
Să pună diadema pe fruntea omenirii,
Iar astăzi, - cel cu arcul, din locatar rupestru, -
A devenit virtute și mesager terrestru.

E limpede, că omul, din fragedă ivire,
S-a ridicat în slavă prin propria gândire.
Nici focul și nici roata, n-ar fi ajuns departe,
De n-ar fi fost gândirea și dragostea de carte.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!