Þi-ai prins gândurile în pumn
și mi le-ai trimis pe o pală de timp.
Atât de naiv gestul tău fugar...

Draga mea Tatiana,
mi-ai trimis doar iluzii
și m-ai lăsat să cred
că viața e doar o baladă sălbatică
despre nisipuri trecătoare.

M-ai mințit...
Acest drum cu un singur sens
pe care alții îl numesc viață
- noi îl numeam vis, coșmar și amăgire,
îți amintești, nu? –
are câte șapte benzi,
niciuna perfectă,
niciuna intersectată de alta.

O, Doamne, draga mea Tatiana,
și pașii tăi...
Pașii tăi îi aud și acum cum se plimbă
ca un șarpe fără solzi prin venele mele cave
ca o frunză căzând
într-un tablou de toamnă târzie,
pictat în culori calde
și picături. De lacrimi.

Doar luna ne mai cheamă,
draga mea surioară,
să ne umple din nou pumnii
cu iluzia zilei de mâine.
Nu mai suntem copii...
Jocul de-a v-ați ascunselea s-a terminat
cu o istorioară neplăcută,
ca și un fior ce mă bântuie în vise
noapte de noapte.


Am vrut să îți prind gândurile în păr
și să te strâng copilărește la piept,
ca și atunci când ne-am văzut
pentru prima oară.
Atât de naiv gestul meu fugar...
Așa e, dragă Tatiana,
Clarice e doar un vis.