Chiar de-ți vâra Spurcata-n nări miasma
Și mai păstrai în piept îngrețoșare,
Tot aș fi vrut să-nalț din crengi altare
Pentru un zid ce și-a întins fantasma.

Dar visele au devenit amare.
Îmi umblă-n trup fără culoare plasma.
S-a rupt în nori leproși catapeteasma
Ca nimbul tău supus să nu coboare.

De unul singur, cu pustiu-n vene,
La ce folos să mai rescriu un drum,
Să port tăcut poverile în gene,

S-aprind un rug, ca să culeg doar fum ?
Mai bine las ca flacăra, alene,
Să îmi prefacă roadele în scrum.


20 august 2007