Ne prăfuiam vârfurile în ultimul rând.
Respiram mocheta prin pulberea prinsă în catul de sus
al cupolei pictate în galben. Papucii noștrii eleganți
visau halta pe care cresc mușuroaiele de nisip,
pescărușurile de zahăr, fericirea. Rochițele
catifelate ca aripa de fluture și gentuța cu perle.

- Prăfuiam în zborul tăcut al fantelor pe pupitre
un banchet mărunt al cărui clinchet de cină atârna
piersice coapte, lumânări și șervete calde.

- Era, cumva, teatrul acela un soi de lumină.

Mă mișca grozav până-n diafragm, unde ceasuri întregi
norii roșii se răsuceau în piscuri negre a căror pânză
ușoară aducea cu ea toată seara. Mă alunga în coate
sufulcându-mi mânecile cu ciucuri- să pot să respir
prin piele otrava lor. Credeam că nu se întorc la noi
cu frunțile scăpărând țești de vată, târnăcoape
îngălbenite de umezeala ei.
Și continuam un drum printe alte țești ca umbra
cheiulul, să nu ne vadă nimeni la saga lui din
' anne is painting strawberries while sleep' , din
' my ears collapses tinny sounds' . Căci nu credeam
să se mai termine cu noi acele bărci italiene
trase la punți, felinarele scunde și portul umflat.

Că nu se poate închide-n cortină, că cine ar spune
că poate sau nu poate să ardă până-n ultimul rând,
până și marea, până și mâinile?

Erau pentru noi, Anne.