Praf,'ntuneric și pustiu,
Nori ca plumbul cenușiu,
Cerul negru și-ncărcat
De minciună și păcat...

Sumbră viață în viitor
Doar ici colo câte-un nor,
C-o culoare mai în ceață,
Restul negru și pucioasă...

ÃŽn acest sarcasm cam mut
Din senin a apărut
O lumină și-o căldură,
Străbătând prin lumea sură,

Ca speranța ce-a din urmă
Ca o notă de pe strună,
Reușind ca un izvor viu
Apărut într-un pustiu

Să dea viață nesperată,
Luminându-se deodată
Și s-ajungă pe pământ,
ÃŽntr-un loc uitat de mult,

Să-ncălzească o ființă
Singură-n a sa credință,
Dând "speranță" întregii lumi,
Că mai sunt și creștini buni,

Care pot și cred mereu...!
Că există Dumnezeu!