Te-ai stins abia și clopotele bat în nonsens,
Vântul mă izbește de pereții labirintului congenital,
Îmi amintesc de tine la final, pictată în acel cadru mortuar.
Mă priveai cu ochi timorați încătușată în propria durere,
Te atingeam tacit și știam că mergi spre sfârșit.
Mă simt infernal, ultimul surâs parcurs împreună s-a dus…
Mă doare nespus atât încât nici nu mai simt.
Te-ai stins abia înbălsămată de trupul pierdut,
Nici lacrima nu ți-o mai puteai șterge cu mâna de lut,
Mă priveai și-mi transmiteai durere, sufereai tăcut…
În ochii tăi de moarte se citea hazardul timpului trecut.
N-a fost de ajuns cât de mult te-am iubit, tăcut te-ai sfârșit.