poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-03-03 | | Înscris în bibliotecă de Emil Iliescu Beznă, beznă, beznă. Cu toții în beznă se duc, Goalele spații interstelare, golul întru gol, Căpitanii, bancherii, eminenții oameni de litere, Generoșii patroni ai artelor, oamenii de stat și ocârmuitorii, Distinșii înalți funcționari, președinții multor comitete, Magnații industriei și furnizorii mărunți, cu toții în beznă se duc Și beznă Soarele și Luna și Almanahul Gotha Și Monitorul Bursei și Anuarul Directorilor, Și înghețate simțurile și rostul faptei pierdut. Și îi urmăm cu toții, în funeraliile tăcute, Funeralii ale nimănui, căci nimeni nu-i de-îngropat. Spus-am sufletului meu, fii liniștit și lasă bezna să vină asupră-ți Și va fi întunecimea Domnului. La fel când la teatru Se sting luminile pentru schimbarea decorului Cu huruituri dogite-n culise, cu o lunecare de-ntuneric pe-ntuneric, Și știm că dealurile și pomii, panorama din depărtare Și impunătoarea fațadă, toate sunt rostogolite afară - Sau ca în tunel, când metroul oprește prea mult între stații Și conversația se-ncheagă și treptat se stinge-n tăcere Și vezi îndărătul fiecărui chip adâncindu-se vidul mintal, Lăsând numai groaza crescândă că nu-i nimic de gândit; Sau când, sub eter, mintea e conștientă dar de nimic anume - Spus-am sufletului meu, fii liniștit și așteaptă fără nădejde, Căci nădejdea ar fi nădejde întru cele greșite; așteaptă fără iubire Căci iubirea ar fi iubire de cele greșite: mai e credința Dar credința și iubirea și nădejdea sunt cuprinse toate-n așteptare Așteaptă fără gând, că nu ești gata de gând. Așa va fi întunericul lumină, și nemișcarea dans. Șopot de șuvoaie repezi, și fulgerul iarna. Cimbrul sălbatic nezărit și fragii sălbatici, Râsul din grădină, extazul râsfrânt în ecouri Nu sunt pierdute, ci cheamă, arată spre agonia Morții și nașterii. Spui că repet Ceva ce-am mai spus. Voi spune-o din nou. Oare voi spune-o din nou? Ca să ajungi acolo, Ca să ajungi unde ești, ca să vii de unde nu ești, Trebuie să mergi pe-un drum pe care nu-i extaz. Ca să ajungi la ceea ce nu știi, Trebuie să mergi pe un drum care e drumul ignoranței. Ca să stăpânești ceea ce nu stăpânești Trebuie să mergi pe drumul lepădării. Ca să ajungi la ceea ce nu ești, Trebuie să mergi de-a lungul drumului pe care nu ești. Și ceea ce nu știi e singurul lucru pe care-l știi Și ceea ce ai e ceea ce nu ai Și acolo unde ești e acolo unde nu ești.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate