când am văzut grămada aceea de cenușă am știut că e timpul să îmi dau fericirea altcuiva
și am început să mă desfac simplu ca o mare

veniți și luați din sarea mea din apele mele volbură
veniți și mă secați să pot fi mișcătoare în voi cât mai adânc
cât mai plină de vietăți celulare

nici cutremur nu va fi nici apocalipsă
ordinea omenească așa va rămâne

veniți să vă purtați războaiele în matca mea
filtrele de apărat pruncii sunt înalte și destul de solide
părinții părinților peste părinți se fac metereze

vor mai fi câteva morți întâmplătoare câțiva sacrificați pentru o cauză banală
nimic altceva decât au trăit oamenii nordului
nimic mai mult decât marea istorie cu viețile ei bricolate

și atunci
mai contează dacă oamenii ard în fiecare iarnă câte o inimă?