Îmi beau,matinal
cafeaua amară
în scrumieră se stinge-o țigară
fredonez absent,desuet
ciupesc corzile de la o chitară
imaginară
privesc pe fereastră
peisaj de iarnă cu Monet
mă-admir în oglindă
zgîrii cuvinte
prin spațiu gregar
foaia hîrtiei îmi intoarce
albă,stupidă
vidul ei drastic
Și-n tot acest timp n-am habar
că-n gara de nord
al unui oraș cu nume monastic
a tras cuminte la o linie extrem de vie
un marfar
plin de silabe
beție cu poezie
iar eu zac secat
în putrede metafore moarte
și nu reușesc să scriu nici măcar
un rubayat