Nu sunt, nu voi să fiu
Un regret de pas târziu,
O stea de suflet întunecată,
O fereastră îndoliată.

Mi-s soare cu raze petale
Pe-un petec de cer, pictat în zare
De-o mâna frumoasă de soartă;
Spre nalturi, cu grijă mă poartă…

Dar gândesc mai apoi, la capăt de lume,
Cum mulți se nasc din sumbre glume,
Cum mor pribegi fără de nume,
Cum bântuie apoi, idei furtune.

A lor destine am privit…
Doamne, cum s-au mai strivit
Sub talpa lumii de granit;
Cum de mai dor, căci au pierit…

Pe încruntate frunți am răzimat
Un strop de curcubeu uitat
În umbre dimineți târzii,
Atât de moarte… atât de vii…

Ei nu știu sau… au uitat:
Comoara vieții e doar în suflet;
Cărare dărui, cu colb înstelat
Pentru rătăcitul lor umblet.

Cu un sărut povara spintec,
A privirii negură vindec;
Destine negre am să descântec,
Să se zbată pruncu-n pântec…