somnul cuvintelor naște indiferență

așa cum ne îmbrăcăm mănușile peste amintiri

și apoi cu vârful gândului atingem imaginea

cu teama de a nu deranja.



ceva se aude pe-o geană

ca după furtună sufletul se întinde narcoleptic

și dintr-o dată poza devine poză

prezentul îngrămădit în palmă



de altfel motivele au dispărut, culorile și pietrele

cu pământ în ochi

ne salutăm ca doi străini și trecem mai departe.