am uitat cum mă cheamă
pe umbra unui copil
ce se joacă să crească
am uitat numele meu
între săruturile ce mi le furi
la întâlnirea cu viața
sunt doar un ciob
din cristalul dimineților tale
cizelat de iubirea unui cub
pentru raza ce-l umple

n-aș ști niciodată
culoarea clipei
fără atingerea ta
egală cu lacrima unei viori
peste dansul mirării
acum posed darul dedublării
între viață și noapte
ca un copil ce-și amintește că
umbra desculță
nu crește degeaba

între mine și tine
cresc acum trei aripi
prima e tăcerea ce-și caută cuvintele
a doua iubirea nimicului
iar ultima distanța dintre noi
redusă la îngeri

suntem iarăși înalți cât
adâncul unui curcubeu
rostogolit peste soare