aici nu e niciun cor în care să cînt și nicio femeie
în capul meu locuiește jim morrison din cînd în cînd
iese noaptea pe stradă și urlă cu ficatul plesnit people are strange
rîcîi asfaltul ca un cîine în așteptarea stăpînului
rîcîi străzile văd blocurile cum se cască
poate aștia sunt dracii de care-mi zicea tata
chipuri
chipuri cu păr ciudat
chipuri cu piercing
intră în mine intră pe gură și ies prin coloană ca
prin pasajul de la universitate

îmi vine să strig
iată-mă doamne în fața ta gol
iată-mă doamne în fața ta făcut terci numai bun de dat porcilor
dar dumnezeu nu mai e
l-am lăsat acasă spînzurat deasupra televizorului și lîngă el un bilet de adio
dumnezeu e o fată de șaișpe ani care-și aruncă pruncu-n pubelă


în mine a crescut o frică nemaivăzută
îmi suge sîngele ca lipitoarea de baltă
lipitoarea de baltă se îngrașă apoi se dezlipește
frica se îngrașă dar nu se dezlipește
merg pe stradă și blocurile sar în fața mea ca urșii scormonind prin gunoaie
sunt un om invizibil într-un oraș fără aer
viața mea e o țeavă de cupru pe care se bat boschetarii s-o vîndă

aș putea scrie un milion de versuri memorabile
n-aș avea nimic
aș putea minți într-un milion de feluri
n-aș avea nimic
fiul n-o să mă țină de gît în timp ce conduc pe autostrada bucurești-pitești
n-o să-mi cînte să nu adorm la volan

în mine n-a mai rămas nimic
faceți cunoștință
mă numesc new orleans și s-au retras apele
oamenii au plecat
ziarele au plecat
sîngele a luat-o și el la vale
e unul din momentele acelea de care se teme toată lumea

momentul în care te-ntrebi dacă
ești obosit ori ai ajuns la capăt

atît demult a iubit dumnezeu lumea încît și-a dat unicul fiu
unicul fiu s-a rugat doamne fă să treacă de la tine paharul acesta
dar nu e după voia mea
și-a băut pînă-a căzut peste mese
în cafeneaua actorilor