poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-02-08 | | Înscris în bibliotecă de Marius Dersou
Pe Argeș în jos,
Pe un mal frumos, Negru-vodă trece Cu tovarăși zece, Nouă meșteri mari, Calfe și zidari, Și Manole, zece, Care-i și întrece. Merg cu toți pe cale Să aleagă-n vale Loc de mănăstire Și de pomenire. Iară cum mergeau Că-n drum ajungeau Pe-un biet ciobănaș Din fluier doinaș, Și cum îl vedea Domnul îi zicea: „Mândre ciobănaș, Din fluier doinaș! Pe Argeș în sus Cu turma te-ai dus, Pe Argeș în jos Cu turma ai fost. Nu cumva-ai văzut Pe unde-ai trecut Un zid părăsit Și neisprăvit La loc de grindiș, La verde-aluniș?” „Ba, doamne,-am văzut Pe unde-am trecut Un zid părăsit Și neisprăvit. Câinii cum îl văd, La el se repăd Și latră-a pustiu Și urlă-a morțiu.” Cât îl auzea, Domnu-nveselea Și curând pleca, Spre zid apuca Cu nouă zidari, Nouă meșteri mari Și Manole zece Care-i și întrece. „Iată zidul meu! Aici aleg eu Loc de mănastire Și de pomenire. Deci voi, meșteri mari, Calfe și zidari, Curând vă siliți Lucrul de-l porniți, Ca să-mi ridicați, Aici să-mi durați Mănastire naltă Cum n-a mai fost altă, Că v-oi da averi, V-oi face boieri, Iar de nu, apoi V-oi zidi pe voi, V-oi zidi de vii Chiar în temelii!” Meșterii grăbeau, Sforile-ntindeau, Locul măsurau, Șanțuri largi săpau, Și mereu lucrau, Zidul ridicau, Dar orice lucra Noaptea se surpa! A doua zi iar, A treia zi iar, A patra zi iar Lucrau în zadar! Domnul se mira Ș-apoi îi mustra, Ș-apoi se-ncrunta Și-i amenința Să-i puie de vii Chiar în temelii! Meșterii cei mari, Calfe și zidari, Tremurau lucrând, Lucrau tremurând Zi lungă de vară Ziua pân-în seară, Iar Manole sta, Nici că mai lucra, Ci mi se culca Și un vis visa, Apoi se scula Ș-astfel cuvânta: „Nouă meșteri mari, Calfe și zidari! Știți ce am visat De când m-am culcat? O șoapta de sus Aievea mi-a spus Că orice-am lucra Noaptea s-a surpa Pân-om hotărî În zid de-a zidi Cea-ntâi soțioară, Cea-ntâi surioară Care s-a ivi Mâini în zori de zi Aducând bucate La soț ori la frate. Deci dacă vroiți Ca să isprăviți Sfânta mănastire Pentru pomenire, Noi să ne-apucăm Cu toți să jurăm Și să ne legăm Taina s-o păstrăm: Ș-orice soțioară, Orice surioară Mâni în zori de zi Întâi s-a ivi, Pe ea s-o jertfim În zid s-o zidim!” Iată-n zori de zi Manea se trezi, Ș-apoi se sui Pe grad de nuiele Și mai sus, pe schele, Și-n câmp se uita, Drumul cerceta. Când, vai! Ce zărea? Cine că venea? Soțioara lui, Floarea câmpului! Ea s-apropia Și îi aducea Prânz de mâncătură, Vin de băutură. Cât el o zărea, Inima-i sărea, În genunchi cădea Și plângând zicea: „Dă Doamne, pe lume O ploaie cu spume, Să facă pâraie, Să curgă șiroaie, Apele să crească, Mândra să-mi oprească, S-o oprească-n vale S-o-ntoarcă din cale!” Domnul se-ndura, Ruga-i asculta, Norii aduna, Ceru-ntuneca Și curgea deodată Ploaie spumegată Ce face pâraie Și umflă șiroaie. Dar oricât cădea Mândra n-o oprea, Ci ea tot venea, Și s-apropia. Manea mi-o vedea, Inima-i plângea, Și iar se-nchina, Și iar se ruga: „Suflă, Doamne-un vânt Suflă-l pe pământ, Brazii să-i despoaie, Paltini să îndoaie, Munții să răstoarne, Mândra să-mi întoarne, Să mi-o-ntoarne-n cale, S-o ducă de vale!” Domnul se-ndura, Ruga-i asculta Și sufla un vânt Un vânt pe pământ Paltini că-ndoia, Brazi că despoia, Munții răsturna, Iară pe Ana Nici c-o înturna! Ea mereu venea, Pe drum șovăia Și s-apropia Și amar de ea, Iată c-ajungea! Meșterii cei mari Calfe și zidari, Mult înveselea Dacă o vedea, Iar Manea turba, Mândra-și săruta, În brațe-o lua, Pe schele-o urca, Pe zid o punea Și, glumind, zicea: „Stai, mândruța mea, Nu te speria, Că vrem să glumim Și să te zidim!” Ana se-ncredea Și vesel râdea. Iar Manea ofta Și se apuca Zidul de zidit, Visul de-mplinit. Zidul se suia Și o cuprindea Pân' la gleznișoare, Pân' la pulpișoare. Iar ea, vai de ea! Nici că mai râdea, Ci mereu zicea: „Manole, Manole, Meștere Manole! Ajungă-ți de șagă, Că nu-i bună, dragă. Manole, Manole, Meștere Manole! Zidul rău mă strânge, Trupușoru-mi frânge!” Iar Manea tăcea Și mereu zidea. Zidul se suia Și o cuprindea Pân' la gleznișoare, Pân' la pulpișoare, Pân' la costișoare, Pân' la țâțișoare. Dar ea, vai de ea, Tot mereu plângea Și mereu zicea: „Manole, Manole Meștere Manole! Zidul rău mă strânge, Þâțișoara-mi plânge, Copilașu-mi frânge!” Manole turba Și mereu lucra. Zidul se suia Și o cuprindea Pân' la costișoare, Pân' la țâțișoare, Pân' la buzișoare, Pân' la ochișori, Încât, vai de ea, Nu se mai vedea, Ci se auzea Din zid că zicea: „Manole, Manole Meștere Manole! Zidul rău mă strânge, Viața mi se stinge!” Pe Argeș în gios, Pe un mal frumos, Negru-vodă vine Ca să se închine La cea mănăstire, Falnică zidire, Mănăstire naltă Cum n-a mai fost altă. Domnul o privea Și se-nveselea Și astfel grăia: „Voi, meșteri zidari, Zece meșteri mari! Spuneți-mi cu drept, Cu mâna la piept, De-aveți meșterie Ca să-mi faceți mie Altă mănastire Pentru pomenire Mult mai luminoasă Și mult mai frumoasă!” Iar cei meșteri mari, Calfe și zidari, Cum sta pe grindiș, Sus pe coperiș, Vesel se mândreau Ș-apoi răspundeau: „Ca noi, meșteri mari, Calfe și zidari, Alții nici că sânt Pe acest pământ! Află că noi știm Oricând să zidim Altă mănăstire Pentru pomenire, Mult mai luminoasă Și mult mai frumoasă.” Domnu-i asculta Și pe gânduri sta, Apoi poruncea Schelele să strice, Scări să le ridice. Iar pe cei zidari, Zece meșteri mari, Să mi-i părăsească Ca să putrezească Colo pe grindiș, Sus pe coperiș. Meșterii gândeau Și ei își făceau Aripi zburătoare De șindrili ușoare, Apoi le-ntindeau Și-n văzduh săreau Dar pe loc cădeau, Și unde picau Trupu-și despicau. Iar bietul Manole, Meșterul Manole, Când se încerca De-a se arunca, Iată c-auzea Din zid că ieșea Un glas nădușit, Un glas mult iubit Care greu gemea Și mereu zicea: „Manole, Manole, Meștere Manole! Zidul rău mă strânge, Þâțișoara-mi plânge, Copilașu-mi frânge, Viața mi se stinge!” Cum o auzea, Manea se pierdea, Ochii-i se-nvelea, Lumea se-ntorcea, Norii se-nvârtea, Și de pe grindiș, De pe coperiș, Mort bietul cădea! Iar unde cădea, Ce se mai făcea? O fântâna lină, Cu apa puțină, Cu apă sărată Cu lacrimi udată! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate