Făr’ de idei și făr’ de scop, nehotărât,
Un gol arid, nelocuit, păstrez în mine;
Un cer murdar, meschin, urât,
Ce-nchide-n nori apusul vis și-a lui lumine.

Și orișicând dacă-aș voi, și orișicând
Norii să-i sparg, lacrimi șuvoi din ei să cadă,
Zadarnic cerc... gerul vrășmas tot înghețând,
Cad fulgi... pustiul prins e de zăpadă.

Decolorat deasupra mea ți-l port de-acum
Albastrul cer ce mi-a zâmbit, copilărie;
Că astăzi griji, necaz și ani mă duc pe-un drum
Lipsit cu tot de ideal și de tărie.

Ca iarna alb, deși timid e-nsuflețit,
Și sub zăpezi plin de curaj tiptil se ține,
Din ochii tăi ce cu amor m-au ațintit,
Un ghiocel prevestitor de vremi senine.