poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-02-01 | | 1. îți amintești într-o vreme stăteam în tine ghemuită nopți întregi și tot în tine mă temeam când afară urlau lupii capul meu și degetele picioarelor tale formau unaltfel de cer dar atunci când respiri îmi pui o nouă capcană și cum puteam să scriu poemul acesta de dragoste fără să fi văzut că și tu cazi ca și mine și te ridici iar dintr-o buclă de pământ și din nou locuiești într-o frunză până mă satur de supărare și scriu 2. mi se întâmplă să uit în tine o vertebră deschizătură prin care îmi azvârli pământ din grădinile tale, în timp ce sări peste curse cu înstrăinarea liniștitoare a unei foi prinse de cer la un colț acum știu că rostogolirea e o zvâcnire dinspre înlăuntru ce deturnează spaima de a nu ne găsi în întuneric trupul dar nu uit/ nu uit nopțile curse din încheieturi pe ochii îndârjiți de zăpadă și nici căderile răscolite de dorința arătării celui ce-așteaptă să te prindă căci locul gol din mine îți strânge risipa de aer și din nou moartea mea are vârsta vieții tale 3. sunt cum spui tu cu vertebra în mine un cerc de viață în cercul de viață un cerc de sare mai mic și-n sare urmele tale nu da cu pământ pământul e mort iar mușchii noștri strânși ca o regina-nopții un mut urmează alt mut. ce vârstă au împreună? 4. pământul e o vocală a numelui tău uitată afară demult pe când spărgeam ceruri vopsite în roșu de vârful tare al somnului și între noi era doar o bucată de lemn goală pe dinăuntru prin care suflam lumina peste ape dar tu/ cum mă porți atât de departe printre vietăți care așteaptă să le numesc și florile de tamarisc/ una din ele ți-a atins pieptul și s-a făcut dimineață 5. tu nu știi când e dimineață în pieptul meu de asta am unghii și suflet și coaste ca să vezi cum înfloresc pe dinăuntru și port o piele înflorită pe dinăuntru și te port dimineață te plimb prin roua din piept trecută prin lemn și lumina înflorește 6. chipul tău lucrează în lemnul curbat peste lume, timpul e o fâșie pe care o-mparți în bucăți cât să ajungă să-mi leg trupul de suflet când sângerez de lipsa ta – o cădere în gol, un balans până ce carnea se face un abur ce nu se-mprăștie în gurile fiarelor dar regăsirea-i o flacără în care intrăm mai săraci cu o moarte
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate