Eu care mă împotmolisem în agârlâcurile de situațiuni
pe care le hăcuiam până la ultimele pătrimi ale firului
eu care mă disipam sub umbrarul anonimatului
și care eu voi fi fiind de fiecare dată?

Acolo unde m-au învartejit nălucile în bulboana adulmecărilor contemplative
acolo unde m-au purtat aripi de zgripțor la capătul pământului din capătul uscatului din mine
acolo m-am împotmolit într-un soi de autosugestie hipnotică
o fascinantă convergență spiralată
care făcea să curgă în mine tot negrăitul
care mă urnise către o fatalitate ce îmi aparținea mie
sau poate altora..

Poate erau chiar împotmolirile mele în ceilalți.