de parcă aș purta o armă periculoasă necunoscută mie
de parcă aș speria cumplit niște iepuri în sângele tău
mă uit la o poză cu tine și îmi e frică
nu o ating
îmi încălzesc mâinile de cana cu ceai
îmi ridic mâinile împreunate la ceafă
mă uit pe fereastră
în orașul meu toate casele au rămas fără acoperiș
mă uit în oglindă ce priveliște noaptea fugărește
lalele negre pe cer

eu simt ăsta e verbul și vreau să cred și nu îmi ajunge credință
dar ce adevăr e acela rostit până la capăt

știi
unele inimi sunt crestate pentru totdeauna
precum pământul e crestat cu desăvârșire de unele râuri

unele pietre urcă la cer
unele umbre ne cad în cap
de plumb