poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-01-10 | |
Nu-s recunoscute durerile,
nu se știe a iubi, iar ceea ce ține de moarte, îndepărtându-se, rămâne-nvăcsit Cântecul numai deasupra țărmului, Sfințește și-aduce sărbătoare. R.M.Rilke ( Sonete către Orfeu , partea I, XIX ) * * * Din moment ce-au dispărut anotimpurile o pasăre a început totuși să cânte cântecul ei de disperare se auzea atât de clar și atât de aproape de parcă cânta într-un hău răsunător și nu era pe un ram nu era nici în ceruri nici ascunsă în erbi pasărea căutând o salvare din această absență de anotimp își trimise cântecul ei blând în mine mai întâi îmi pătrunse încet în auz apoi îl făcu să-mi răsune mereu în craniu precum în cupola unei biserici intrând în sistemele cele de gândit își găsi acolo un arbore al fricii vecin cu arborele nesomnului ce creșteau la aceeași răscruce de drumuri își împleti un mic și dulce cuib din nu știu ce fel de fibre se iubi cu singurătatea din mine făcu ouă ca orice pasăre le încălzi la sângele meu un timp iar la vederea puișorilor dragi pasărea-mamă începu să-mi zboare prin cap în căutare de gâze ciuguli prin amintirile mele de dragoste îmi trecu prin toată copilăria ca un fulger când văzu o albină într-o floare îmi tulbură toata ființa până reuși să-și crească puii în cele din urmă cu te miri ce găsești într-o viață de om și puii cântau de rând cu mama în același arbore al fricii după care se iubiră și ei cu o altă singurătate a mea una cu mult mai profundă făcură și ei ouă le încălziră la sângele meu scoaseră pui minunați și așa mai departe tot păsări și pui tot un cântec sunt toate și „ păsărele mii și stele făclii...” până plesni-va tâmpla-mi odată să stropească cerul cu păsări să-mi curgă șiroaie de cântec pe față să nu știu ce să fac cu mine cum nu știi tu ce să faci cu mâinile când îți este rușine de tine să-ți pară că ai totul și să nu ai nimic să nu ai nimic și totuși să ai totul atunci când pasărea va începe din nou să cânte.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate