poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-01-08 | |
În zori orașul își stoarce ființele gri ghemuite în blocuri
Și tălpile lor picură pe trotuare Ca niște pensule înmuiate în sânge. Așa le așează în scaunul stomatologului, Le smulge colțul pâinii din gura închisă Și țipătul se lipește Ca un plasture pe buzele răzvrătitului. Trupul se strânge ca un burete în pumn Și e timpul să mă retrag undeva să-mi spăl sufletul. Ziua de astăzi vine cu un rebus al introspecției: Cum să aleg dintre gânduri pe cel fără faptă, Cu viitorul imprevizibil. Singur cu norii în cameră ghicesc pe fereastră Cu un deget prin aburul sticlei- Proiecția unui punct indecis să răstoarne trecutul Șterge conturul chipului îmbibat cu spaime. Dresor de alcooluri, pun vorbele dezlegate în gura paharului Care plesnește de sănătate și sucombă tacit. Aștept să pledeze tristețea, Adaos la umbra ficusului de pe obraz, Pentru o tăcere înfășurată în murmur. Dar plouă cu sârme de apă dintr-un clopot albastru Și lumea fierbe asemenea unui lac unde ca o bobină electrică arsă Botul crocodilului plutește printre nuferi înșurubați în nămoluri. Atingeri probabile provoacă diluviul; Supraviețuiesc pe plutele fragile ale sentimentelor ireductibile: Sila, tandrețea- porți ale inimii împresurate. O altă zi mă va salva.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate