Interiorizându-mă văd
carnea cum trage de oase
ca un vierme
suspendat
stagnez pe marginea precară
și mă întreb
de ce...
oasele roase de carii
ruginesc printre resturi
și sângele își schimbă
culoarea și mersul
totul pare o paralizie
de ce...
exteriorizate funcțiile
imită scheletul întins
ca un fier cu țesut
pare un trup construit
în graba timpului
cu mișcări haotice
de ce...
simt că mă împuținez
mor câte puțin
în fiecare zi
și mâine
uit să mă nasc
de ce...
revin să-mi caut
forma inițială
păstrându-mi evidența
până la final
numai așa pot privi
omul din oglindă
cu aceeași umbră
mulată pe zi

știu...
mor puțin și astăzi
dar mâine poate o să uit