Odată demult
fulgii de nea loveau în geam
cu o furie nemaiîntâlnită.
Voiau parcă să intre în mine
și să stingă focul
ce tocmai se aprinsese
până și în șemineu,
să îmi spună revoltați
că Moș Crăciun nu există
că tata mi-a lăsat sub brad
punga de portocale.

Am început să plâng
și am strigat-o pe ea
- era îmbrăcată într-un tricou albastru –
să le spună la toți să tacă,
să mă ia în brațe
și să îmi spună că totul va fi bine
dar
era prea liniște deja
și prea întuneric,
iar în casă toată lumea se ruga
pentru Tatiana.