cu ură scriu precum slujbașii ce nu au liber când e sărbătoare
și de la mine pân-la dumnezeu e-o coadă de tăcere cu picioare

ați lăsat? călimara destupată ați făcut? un semn pe vasul mic
se evaporă... la fel ca apa... se transformă în uitare și în frig
când vă închinați? nu vi se pare că răsun-o voce-n brațul stâng
os ce rupe și răzbate carnea într-o mierlă degerată-n crâng
lucrurile mici se strâng spre sânge ticluind colive din condei
îmi smulg brațul care nu mai scrie și îl zvârl în scârbă lui grivei
javra tremură de bucurie mârâie către rivali imaginari
după colț se-aud colindătorii ihăind cu voce de măgari

privind copiii care intră prin scări de blocuri după bani
vărs pe hârtii paharul roșu: - primește-l, Doamne! La mulți ani!