urmele pașilor mei au rămas
mult timp
imprimate între școală și casă
pe palmele crăpate ale drumului
pe lângă zidurile albe nesfârșite
care înconjurau casa de copii
și acum îmi vin în minte
de departe cuvintele mamei
dacă nu ești cuminte te dau la casa de copii
eu n-am înțeles niciodată
în toată copilăria mea
cum e să fiu copil cuminte
după ani pe același drum îmbătrânit
în crăpăturile lungi
în urmele pașilor mei
a înghețat trecerea mea
numai gândurile îmi sunt amintire
o întoarcere la mersul meu
atent
să nu calc pe rana deschisă a drumului
mă durea bătrânețea drumului
pe palmele lui au mers mulți copii
urmele se mai văd și azi
între casă și școală