Fantome ale existenței noastre - Trecutul

Trecut, prezent, viitor… Cele trei instanțe la care ne raportăm existența, trei ipostaze ale ființei noastre în raport cu atât de neînțelesul concept al timpului. Viața noastră se desfășoară de-a lungul unei plăpânde linii pe care singuri ne-o trasăm pe ființa noastră cu creionul propriilor noastre fapte. Noi suntem artizanii propriei concepții asupra idealului.

Trecutul reprezintă tot ceea ce am trasat, mergând încet pe linia dreaptă pe care chiar noi ne-am imaginat-o. Și totuși, inevitabil, mâna are scăpări. Orice artist comite câte o greșeală în încercarea asiduă de a trasa la punct toată axa vieții noastre. Iar acele greșeli ne influențează mai departe. Cu timpul, mâna își pierde increderea în priza asupra creionului sau devine tremurândă de frică sa nu comită încă odată o abatere de la plan.

Fiecare secundă picură din viitor, trece prin prezent și se scurge în trecut, ca într-o clepsidră magică a vieții noastre. Deși nu putem sfida gravitația existenței, secundele care se scurg trăiesc în continuare prin amintire, prin urmele pe care ele le lasă pe odată imaculata sticlă a ființei. Iar urmele acelea rămân până în momentul în care fiecare secundă s-a scurs, iar clepsidra a rămas uitată, prăfuită într-un colț al unei camere. Important este să reușim să o privim de fiecare dată și să o vedem la fel de curată ca în prima zi, să ne minunăm de posibilitățile pe care ni le oferă și să le valorificăm.

Trecutul este o fantomă. Trecutul ne bântuie și nu ne dă pace. Natura noastră avidă de perfecțiune ne atrage atenția asupra petelor pe care secundele, minutele și orele trecute le-au lăsat. Ne dorim atât de tare să putem a le șterge, să fie sticla ca în prima zi, dar oricât am încerca, nu reușim să pătrundem. Putem doar să le privim și să ne întrebăm cum de au rămas ele acolo, de ce nu am reușit să păstrăm clepsidra ființei curată, în loc să încercăm să profităm de timpul care ne-a rămas și care se scurge invariabil…

A rămâne ancorat în trecut înseamnă a nu reuși să trăim prezentul și nici să ne planificăm viitorul. Regretul zilelor ce au trecut ne împiedică să ne adunăm forțele pentru a clădi o nouă zi, mai bună, mai fericită, mai însorită. Și totuși nu ar trebui să ne lăsăm subjugați regretului deoarece riscăm să uităm cum să ne bucurăm de prezent. Timpul trece, totul se mișcă, oamenii evoluează în jurul nostru, iar noi ne îngropăm în tristețea trecutului neîmplinit. Și nimeni nu așteaptă după noi. Trebuie să ne bucurăm de oamenii pe care îi avem alături, de lucrurile pe care le avem și să luptăm pentru a ne atinge scopul, în loc să riscăm să pierdem și ce avem doar pentru că nu reușim să ne împăcăm cu ceea ce a fost.

Secundele se scurg, viitorul devine prezent, iar prezentul devine trecut într-un ritm amețitor, iar timpul nu ne permite să ne așezăm și să regretăm. Doar îmblânzind fiorul trecutului vom putea stăvili tremurul mâinii și ne vom putea concentra asupra trasării liniei cât mai drepte a destinului nostru.
Razielu