Pădure-ai tăcută,
Poteca e mută
Călcată alene
De pasul ce geme.

Pustie-i și goală,
În nea hibernală
Tăcut de-nghețată
Ea zace posacă.

Prin fulgi rătăcesc,
Cu pași răscolesc,
Căzuți din văzduh
Troiene de puf.

Tăcerea-i sinistră,
E rece și tristă
Eu singur mai duc
Un suflet haiduc.

Stingher e pe lume,
Nimic n-are a spune,
Doar luna-i alină
Speranța-i divină.

Iar pomii cei goi,
Ce știau despre noi
În noapte ascultă
Speranța lui mută.