Un vânt ce îngheață simțirea

Obosită pe bancă mă așez,
un vânt ce îmi îngheață simțirea,
cuprinde corpu-mi slăbit
de atâta iubire exilată
departe de tine,
prin decrete scrise
cu gheața privirii prin mine.

Vântul învârte veșmintele albe,
și parcă incearcă să vindece
inimi singure pline de dor
ce umblă desculțe tinând strâns de mâna
alte inimi ,mai singure.

Fecioara albă , fată morgana
a lungilor nopți lângă vatră,
se învârte în pașii de vals
ai fulgului uitat pe obraz
ce curge sărat ca o lacrimă
și dispare apoi ,uscat ,
de caldura din noi.

Un râs hilar se aude
undeva în străfundul conștiinței.
E rece ca gheața căldura umană din noi,
căci "eu lângă tine" - nu vrea să mai spună
ceva despre NOI.