stropi din fiecare vis ucis de mine,
s-au născut din foc și ciudă multă.
e început de mine peste mine...

sunt nou cu aripi vesele în lacrimi
privesc mai blând inerta pământire...
miros proaspăt într-un spațiu liniștit...

(secvențe de la început)

ca la început de viață stau cântând apariția,
mi-am moșit singur nașterea,m-am șters cu grijă...
primul plânset l-am scos din mine cu mare atenție!

am trecut de începutul gloriei mele umane,
din mâinile Divinului m-am alăptat luminos
galaxia ce m-a copt frumos mă șterge de uman...

primul an în prima școală-alai de îngeri cu ghiozdane
un învățător senin și o voce cu iubire,bănci din aripi,
scaune din foc divin,clopoței cu sunet Dumnezeiesc.

primul an în școala artelor-explozie de îngeri artiști
coridoare cerești,piane încinse,viori jelind,culorii vii,
tragedii sfințite,îngeri modelând amintirea de preț!

(secvențe de la alt început închipuit)

cu zbor matur deasupra scenei creatoare,
se văd cete colorate de îngeri liniștiți...
eu...îmi fac ordine printre păcatele angelice...

așez cu precizie iertare lângă iertare,
pe aripile mele Dumnezeu a scris cândva
“Tu vii la Mine înainte de-a te pierde în uman’’


a început c-o ploaie mică...scări de apă liniștită,
eu..îmi țineam cu grijă sfântă identitatea angelică.
păcatele clocoteau în bagajul cu intimități diverse...

m-a luat de nu știu unde o undă nefirească...
m-a descompus într-o lumină mare fără să mă salut,
să-mi iau la revedere de la mine...călătorul

unda nefirească a suflat în ceața luminoasă,
și m-a dus în sfinte locuri,mirosea de început,
ea nu știe...dar în ceață a rămas din mine o parte.

(început în început dimensiune nouă-o ceață luminoasă)

albastre cărări bătute cu pietre marmurate,
eu...aceiași ceață luminoasă acum sonoră...
ce cântece ieșeau din mine...ce note...

albe spații pictate în culori de Dumnezeu...
eu...aceiași ceață luminoasă acum coloră...
ce culori cântam...ce peisaje din Dumnezeu...

am terminat de început lucrarea comandată.
n-am știut ce sunt în spațiul păcii eterne...
ajuns aproape l-aud pe El...mi-a zis curat:

“Nu toți vor știi că ești în lume singur,
te vor cânta din glasuri pale,
Tu,uman cu fire iubitoare,vei jeli...
Te duci în lumea viselor Mele-Pământul!
La Mine Te ridic când tu vei fi cât gândul...
În lume, singur într-o mare de poeme...ți-e numele!”


din cer buluc pe treptele de ploaie am coborât,
din ceața luminoasă cu grație coloră sunt om,
cu drept de păcat în lumea Viselor Lui...