uitați-vă la mine am ochelari de fațadă
doar ei sunt intelectuali în rest
e trist
dar sap șanțuri

ah și aș vrea să arăt că de fapt există
un fel de infinitezimală dragoste
departe evident
dar o iubită exact a mea și care
îmi dedică gîndul ei
chiar acum tocmai mie

doamne și ce-aș mai vrea să arăt
că încă respir deși mi se pare
oarecum inuman
deși mă gîtuie cea mai dilie inocență

în criză de crizantme sau mai încolo
pe unde anul se încîlcește în barba frigului
în dîrdîiciul vrăbiilor bucuria copiilor
pe o ninsoare topită în ochi și noroaie
în care nimeni
nu știe pe unde mai sunt

acel nimeni pentru care sap în drum
șanțuri triste
care respiră un gol prelung
stins peste tot
ca după un chef monstru

spart sec
în toate paharele