N-am rezistat ispitei de-a mă-nfrunta cu Marea,
Fiind cuprins de dorul (…), de-alintu-i înspumat…
Și chiar cu toate-acestea, mustind de blestemat (…)
Am fost orbit de felul, de fapt hipnotizat
Când printr-o mreajă clară, la Sânu-i m-a luat ;

Abia după o scaldă, total nevinovat
Un Val trimis de Dânsa, în formă-I ondulat
Mi-A spus mai mult în șoaptă, că voi fi judecat
,,De furia-I mult prea mare’’ ; și a adăugat:
,,Ai părăsit Oceanul și nu-n simplu Regat

Al Apelor Albastre, de-Okeanos închegat… !’’
Chiar și Neptun Stăpânul, Cel cufundat în mări,
A memorat Mesajul, trimis din Cele Zări
Ca-n clipa-n care unul din cei Unși cu Ulei(…)
A renunțat la vraja impusă-n Dar de Ei ;

,,Când va călca Uscatul, aflat pe Þărmul Sfânt
Chiar și-ultimul Guvide, în liniște… mormânt !
Să-i aducă aminte, hilaric drept vorbind
Cu toate că nisipul e rece ca-n pământ…
Să-i simtă fierbințeala, de-a ars un Jurământ!(…)"

Și totuși, dorul aprig, de care-am fost cuprins…
M-a îmbiat să intru-n curaj ca să degust
Dulceața-I, chiar amară, în miezul său… nejust;
Am părăsit o Mare, un Rai Etern de Blând,
Un’ Răul nu încape, de Ură nici nu-i gând !…

Pășind în ‘ceastă Lume, sub un alt Legământ
Cel de-a stârpi Furia și Ura și Ranchiuna,
Încolțite-n Omenirea, cea soră cu Furtuna
Să trec chiar impasibil?!… Aceast-ar fi tot-una!…
Menirea mea-i de-a stinge Trădarea și Minciuna!…

Neptun, 13 Iulie 2005

Iulian Nistor – Vaslui