poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-12-08 | |
înconjurat dinspre toate ferestrele de cîrîit de ciori
nu mă mir că cerul încă nu are curajul să ningă, în schimb mă mir cum de nu ți-am zis niciodată în viață „fă” ca orice om gospodar din Moldova. Dar să-ți spun cu ce mă ocup eu acum: demontez piuliță cu piuliță vechiul meu aparat de fotografiat. asta fac, fă! demontez „zenit”-ul ce ne-a însoțit într-o vară la mare. știi, atunci cînd tu erai la Mamaia singura în slip care citea! „zenit”-ul făcea clic! și pescărușii se desprindeau brusc de spatele tău, tu nici nu observai, se lepădau de tine fixîndu-mă ca pe un perfid paparazzo! așez pe pervaz detaliu lîngă detaliu tot "zenit"-ul, cercetez, amușinez, trag cu urechea, privesc la lumina ferestrelor înțesate de ciori întunecimile lui interioare. poate o fi rămas, îmi zic, ceva viu de pe atunci, ceva din felul cum îți ștergeai coapsa de nisip, poate s-a păstrat vreo adiere din felul cum miroseai amestecată cu marea, cum aducea de la tine a mare mult mai însorită decît Marea Neagră, a mare amestecată cu Virginia Woolf dusă pe rîu spre far, cum o duceai în vîrtejuri cu Silvia Plath, Yurcenar, Blandiana, și cu plouatul printre vegetații Trakl... nu, nu-i suficient că îți păstrez poza de atunci - păr ud, picături sărate pe gît, o scoică mare în palmă, meduze pînă la brâu - nu-i suficient că mi-a ieșit bine fixajul, developarea, uscatul pînă la pocnet și că ai ajuns bine mersi în album. Sper să mai fi rămas cîte ceva din tine cea de-atunci în aparat: poate se mai învîrt niște rotunjimi de-ale tale în tubul obiectivului, poate se mai zbate ceva fierbinte în vreo lentilă, poate a conservat vreun geamăt declanșatorul, poate acoperă ceva capacul, poate blochează niște amintiri mai sensibile diafragma... copilul nostru era singurul care nu se vedea dintre valuti. exclus să nu mai păstreze „zenit”-ul în măruntaie zbaterile de atunci. Or, nu-i așa? de-ar fi să fotografiez acum ciorile ce-mi înconjoară casa, parcă văd, aparatul le-ar păstra în veci cu fîlfîitul lor cu tot în întunericul ce-i aparține ca parte indivizibilă precum îmi aparțin mie amintirile. cum să nu-l demontez piuliță cu piuliță, umbră cu umbră, pescăruș cu pescăruș?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate