În genunchi m-am aplecat
sub Soare și am sărutat
Pământul. Atunci ploaia din mine
încetă și m-am purificat.
Am început un nou ev
al vieții, evul când
sunt fericit. M-am
îmbrăcat în alb și
am pornit să propovăduiesc.

Statuile de bronz jurau
credință noilor nebuni,
al căror Mesia am devenit.
Cerul de octombrie ploua
cântecele de altădată,
inundând lumea cu regrete.

Săraci apogeeni ce-au încercat
să moară, veneau să
îmi sărute mâinile, să
îi metamorfozez în genii,
mă rugau să îi salvez
din criminalele gheare
ale inconștienței și ale
dorinței.

Dar n-am vrut să-i
învăț să zboare, am
vrut să fiu singurul
Cel Ales.

Apoi m-am trezit
renăscut în lumină.