Cu venele-mi cusută inima cu brațe
Ce alunecând durerii șeibilor suspinând labirintului
Copitele ce-mpiedicau trunchiul timpului
Să ridice coloane de stele vechi alcătuite-n grabă
Saliva mânjită sângelui proaspăt
Al venelor âncolăcite-n papiota cu degete ânfiptă-n
Spirele Soarelui gol.
Apoi seara....mi-am cusut ochii de copacii adâncii ...
Chiar pe brațele de susținere
De-atunci inimile-n jumătăți de picioare....
Asamblau noul transport de oameni
Oameni cu aripi de fluturi ce smulgeau Soarelui roșu
Cununi de spice .
Femeile de foc din lumea Stone Creek ...
Înăbușind timpul împingeau inimile-n ultimele franje ...
Ale timpului .
Hoții de inimi purtau liniștea-n buzunare nedrepte
Cumpărau imaginea ploii eterne
Coborînd sub formă de sunet cu cioc
Sfărmînd indestructibilul timp pierdut
Presiunea curcubeului apăsă altfel timpul atomic
Lumina alene curgea arzînd discontinuu vinovată
Furtuna solară împingea adînc curbura spațiului
Incomparabil fluturele cu aripi de sîrmă
Coborî o coloană scuturînd adînc Soarele de ceară
Mii de vise aleargă de-atunci nebune
Căscînd luminii timpul pierdut (tăcut).