S-au înroșit nisipurile
de-atâtea zile-miei sacrificate
de când ne-am condamnat
la maturitate…
Ai văzut?
Ne-au încărunțit
până și cele mai crude
drumuri…
Și ploile noastre unde sunt?

Plec acum, iubite.
Mai împletește-mi
numai o dată
visele de fluture nebun
cu răsuflarea-ți caldă
de cuvinte înăbușite.
Păstrează doar în palmă
împunsătura adâncă
a sânilor
însiropați în tânguiri
ca pe-o apostilă recunoscută
de toate ambasadele fiorului.
Și de ți-or crăpa
buzele neajunsului
înmoaie-le-n crepusculul
sângerând sărat simbiotic
al amurgului.
Acolo voi fi
sângerând sărat simbiotic
așteptând.