În toată nebunia asta perfidă
sunt sechestrat
între două ceasuri
ce măsoară desincronizat
albul din ochi
încăpățînat secundarul
de-abia își mai tîrîie umbra
prin cadranul învechit și opac
am văzut ceasul ei alb
depășește orizontul
mecanismul silențios finisat
fața lucrată în filigran
cu mii de cristale înflorate
doi țurțuri de gheață aleargă
într-un ritm sacadat
ca doi iubiți ce nu se întâlnesc
decît pentru o clipă
doar stratul subțire de sticlă
mă desparte de ei
i-aș ajuta dar mi-e teamă de ispita
care mă așteaptă la geam
vrînd să mă poarte
prin zăpada anilor
asemeni unui
vis ispititor…