Căutând drumul meu pe pământ,
De atâtea ori m-am rătăcit.
Și de atâtea ori am pornit de la început,
Nu m-am gândit să mă opresc vreodată.
Nu mi-am dorit să fug de mine și totuși,
De atâtea ori m-am trezit fugind.
Nu știu de ce am uitat mereu,
Unde ajunsesem ultima oară,
Și trebuia uneori să urc același munte,
Poate chiar pentru a mia oară.
Nu-mi aduc aminte să fi obosit,
Deși cred că și asta am uitat
Îmi amintesc doar de răsărit,
Și văd același cer curat.
Am rămas sub același soare și azi,
Pornind de la început, mereu,
Cu fiecare nouă dimineață,
Încercând să găsesc rostul meu,
Pe pământul acesta înveșmântat de nori,
Căutând curcubee și flori,
Căutând mereu, chiar și în zadar,
Lumina din sufletul cuvintelor,
Plecând mereu, dar întorcându-mă întotdeauna.