pe câmpia de ciment,
ciuruită de grindina sidefie,
burțile vapoarelor
zvâcneau de secetă.

scrisori de dragoste
putrezeau
în lumina lăptoasă
a neoanelor.

câini sinucigași
lipeau urechea de sticla solară
a șoselelor suspendate
zdrobindu-și dinții
de caroseriile de platină.

păianjeni agonici
mă priveau cu ochii lor piramidali,
țipându-mi în urechi
strigăte de ajutor.

atunci, în noaptea eternă
a celei de-a treia comete,
mi-am amintit de tine
și blugii tăi tociți în fund
de treptele TNB-ului.

te-am înjurat de toți dumnezeii.
mi-am aprins o țigară, hotărâtă,
pregătită să ascult cum hulești
neputința de-a mă întrupa în tine.

aș vrea să râd cu gura ta
și să-mi lepăd acolo păcatele
ca într-o lada puturoasă de gunoi.
aș vrea să te ating
și să poți vedea înlăuntrul meu,
să poți auzi freamătul viscerelor mele sălbăticite,
să vorbești în locul meu.

mă înec în pielea mea
ca într-o mlaștină bolborosindă,
care-mi răpește cuvintele,
le deșiră și le răsfiră pe sine,
le transformă în ghicitori și așteaptă.

vei veni ca întotdeauna să le admiri,
le vei privi nedumerit, le vei atinge,
le vei decoji cu solzii tăi,
cu pielea ta aspră de reptilă..
se vor topi ca niște păsări moarte în cearceaful umed..
le vei uita...

Vin la tine noapte de noapte cu trupul negru de cuvinte. Mă atingi și-ncep să se scorojească precum vopseaua de pe un lemn putrezit. Scapă-mă de ele, nu le mai pot citi, nu le mai pot rosti…dar cresc cu încăpățânare ca mucegaiul. Acum înțelegi? Înțelegi de ce te înjur de trei ori pe zi?