Nu credeam să-nvăț a munci vreodată;
Pururi liber, înfășurat în plapuma-mi,
Ochii mei nălțam visători la ecranul
Televizorului.



Când deodată tu răsăriși în cale-mi,
Oboseală tu, dureros de dulce…
Până-n fund băui voluptatea muncii
Neîndurătoare.


Jalnic ard de viu, chinuit de șeful,
Ca un Hercul înveninat de sarcini.
Stresul meu a-l stinge nu pot cu toate
Cafelele lumii.


De-al meu sec plictis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu scund birou, mă topesc în flăcări…
Pot să mai renviu promovat din el și să
Mă doară-n pix?


Piară-mi colegii turburători din cale,
Vino iar în sân, mică boală tristă.
Ca să pot chiuli liniștit, pe mine
Medicalului redă-mă.