Cred în adevărul relativ și variabil
Modelat după bunul plac al limbuților
Și aruncat în tiparele propriilor interese.
Hotarul dintre minciună și adevăr
Ar trebui să se afle pe axa numerelor,
Să fie zero absolut și nu zero ca valoare matematică,
El însă este mutat prin puterea de convingere a oratorilor,
Tinzând uneori către plus sau minus infinit.
De-asemeni adevărul nu este unic ca și formă,
El poate fi îmbrăcat în haine din cele mai pompoase,
Înălțat până la rang de principiu sau teoremă,
Pus în formule matematice de o precizie astronomică,
Sau poate fi coborât la valoarea unei simple constatări
De o credibilitate îndoielnică,
La puterea de convingere a unui ,,da” sau ,,nu”
Rostit cu jumătate de gură.
La această limită ,,de jos”, adevărului nu i se mai ridică statuie
Ci este privit printr-un geam aburit de vaporii probabilităților.
Încerc să mă amăgesc că adevărul este universal și absolut
Dar la tot pasul întâlnesc argumente
Care îmi consolidează convingerile pesimiste.
M-aș bucura să mă înșel, să fiu un sceptic rătăcit
prin întortochiatele labirinturi ale vieții.
Dar mai am o speranță, cred în existența adevărului Divin
Numai că și aici a apărut interpretabilul,
Unii îl prezintă sub diferite forme, in culori și nuanțe diferite,
,,Despică firul în patru”, fir atât de bine tors,
Și apoi îndepărtându-se de esență, hoinăresc
Pe tărâmul imaginației propriilor idei și convingeri
Ce nu au aproape nimic cu miezul problemei
Și ,,strigător la cer’’ este că se folosesc de acest adevăr absolut
Pentru rotunjirea propriilor burți.



2

Cred în jumătatea goală a paharului
Întrucât cealaltă jumătate este o doime
Din râvna lacomă a ochilor.
Cred în apusuri de soare,
Începuturi repetate ale unui sfârșit.
Cred în răsărituri, pentru că sunt
Preludii ale unor agonii repetate.
Și mai cred că fiecare pas
Înseamnă o treaptă către adânc,
Că fiecare cuvânt este o piatră
Măcinată la o moară de vânt.
Privirea…avangardă în ispită a celorlalte patru simțuri,
Orbită de ereditarele boli ale sufletului,
Suferă de un ciudat daltonism,
Rezumând prezentul la un joc de umbre.
Auzul…cuib părăsit în care abuziv,
Se refugiază în stoluri decibelii,
Râvnește la o romanță de clopot.
Gustul… amestec omogen
Între amar și amar, între pelin și mătrăgună
Abia așteaptă să cunoască dulceața pământului.
Pipăitul… mai aspru decât o coajă de stejar,
Mângâierea cea din urma a timpului,
Îmbrățișarea albă a morții.
Și pentru că în adânc se nasc miresmele,
Voi fi primul care va mirosi iarba
Îmbrățișat de rădăcinile existenței efemere.












3
Sunt necunoscuta dintr-o ecuație,
Sunt x¬-ul egal cu zero,
Pulbere în cele patru vânturi.
Cred că m-am născut pentru singurul motiv
Că trebuia cineva să moară
Și de va fi să mai mă nasc odată
Voi avea aceiași valoare matematică.
Sunt mai puțin decât o frunză,
Aceasta toamna se întoarce în tulpină
Pe când eu, sunt doar o povară
Pe umerii unei umbre cocoșate,
Ce își așteaptă sărutarea albă,
Ca mai apoi să îngraș iarba cimitirului.
Nu, nu mă voi ridica în cruce,
Deoarece pașii mi-au fost trepte către adânc
Și niciodată nu am avut noroc la loterie.
Nu voi cerși viză în Paradis
Și nici prelungirea acestui exil...
Voi primi îmbrățișarea pământului
Ca pe sublima dragoste.